26 ian. 2015

Doar tu poți să aprinzi focul în căminul tău

E o zi de iarna ca oricare alta.

Afara ninge linistit si numai floricelele desenate de ger pe geam iti aduc aminte că o simpla bucata de sticla te desparte de frigul naprasnic de afara. Dar asta nu te impiedica sa continui sa privesti in departare si sa visezi cu ochii deschisi...

De fapt, nu e tocmai o reverie. E mai mult o aducere aminte. Albul imaculat al peisajului de afara se anima incet si se coloreaza transparent cand amintirile iti trec una cate una prin fata ochilor mintii...

Iti amintesti cand ne-am vazut prima data? Ti-ar placea sa o intrebi chiar pe ea, dar ea este ocupata acum, are grija ca cei mici sa fie imbracati cum trebuie, sa nu raceasca la joaca. Asa ca intrebarile raman numai pentru tine. Si dau navala una cate una...

Dar cand ti-am daruit buchetul acela mare de trandafiri? Primul sarut? Ti-am spus apoi ca te iubesc si tu ai tacut, iar eu nu am dormit trei nopti...

Apoi visele pe care ni le-am facut impreuna... Cate s-au implinit pana acum? Mai conteaza? Avem cei mai frumosi copii si un camin cladit pe ceea ce e mai de pret pentru noi pe lumea asta: dragostea noastra...

Cand ai simtit ca te arde prima data? Nu mi-ai spus niciodata pana acum... Poate ca nici tu nu ti-ai dat seama. La mine totul a fost din prima clipa. Dragoste la prima vedere? Da, cred ca da... Credeai ca nu exista?

Te intorci si o privesti, acum nu mai e ocupata. Copiii au plecat in graba la joaca si sunteti numai voi. O cuprinzi de dupa umeri si va uitati amandoi pe geam, cum ninge linistit afara...

In semineu, lemnele trosnesc din ce in ce mai tare, iar scanteile sar in jerbe din ce in ce mai mari. Dar nimeni nu mai are timp sa le priveasca. Doar fierbinteala din camin a devenit insuportabila...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Presimti ceva?